Nu exista prezent atunci cand esti prea legat de trecut sau viitor…asta este o regula importanta pentru cei ce vor sa fie fericiti…


Dor de ceea ce iubeam si acum urasc,dor de vacantele mele de vara,de ceea ce au insemnat ele,de importanta pe care o aveau,de asa presupusa lor latura misterioasa,simbolica,dor de prietenii pe care i-am pierdut,dor de momentele petrecute alaturi de ei, de situatiile banale ce luau proportii gigantice,dor de persoanele ce mi-au fost luate intr-un fel sau altul atunci cand aveam mai multa nevoie de ele si carora le simt atat de mult lipsa,dor de copilaria mea draga,de o seara banala de iarna privind cu fericire cum cad domol fulgii de zapada , de inocenta ce in mod normal a disparut o data cu varsta, dor de emotiile,bucuriile,tristetile trecute, de nedumeririle incertitudini,greseli…regret pentrut orice lucru pe care am dorit sa-l fac si nu l-am facut,pentru fiecare decizie pe care nu am luat-o,pentru fiecare vorba falsa pe care am spus-o,pentru fiecare jignire pe care am facut-o intentionat sau nu,pentru fiecare moment pe care l-am lasat sa scape…teama pentru un nou inceput,un viitor ce se contureaza diferit,teama pentru greselile pe care as putea sa le fac,pentru fiecare persoana pe care as putea sa o dezamagesc…dor,melancolie,teama,nedumerire,fericire…sentimente complexe ce navalesc starnite de un singur moment,unul banal poate,obisnuit,secventa care m-a lovit cu o intensitate uriasa,a dezlegat nodul amintirilor ce s-au raspandit asupra mea cu o forta incredibila…

O seara, o noapte, o petrecere,o nunta..2 tineri…un EL si o EA…poate nimic nou,nimic neobisnuit sunt sute de persoane care se casatoresc,si totusi putini au cei ce au aratat ei ca au..erau acolo pe ring,dansand;ringul era plin si totusi erau DOAR ei doi,erau unul langa celalalt,pentru ei nu mai conta nimic,nu le pasa ca aceeasi melodie a fost pusa de 10 ori,ca poate peste 2 ani,2 luni ,2 saptamani,2 zile,2 minute se vor certa,poate se vor uri,ca poate fericia lor e iluzorie….NU….in minutele acelea pentru ei viitorul nu era definit;traiau intens si scriau inconstient viitorul…

M-a frapat,m-a lovit direct fericirea pe care o radiau ..faceau un lucru pe care putini reusesc sa il faca..traiau momentele acelea cu o intensitate ce se rasfrangea direct asupra celor din jur..si am vazut cum oamenii mai in varsta plangeau la scena respectiva…recunosc initial am fost indingnata fiindca era un moment superb dar mai apoi am inteles…ei au reusit sa faca lucrul pentru care multi se zbat inutil..au atins Fericirea,fiindca stiu sa TRAIASCA…

Scrisoare catre S

Hmm..imi vine sa rad,sincer de penibilul si banalitatea situatiei ce uneori pare sa ia proportii mult mai mari decat ar fi necesar. Acum nu vad nimic special,as putea spune chiar ca e un spectacol plictisitor,cu actori ce parca ar fi uitat de ce se afla pe scena…
Nu, nu a fost ceva real si cu atat mai putin concret.Trebuie sa recunosc si acum o recunosc si fata de mine:ai fost frantura dupa care am alergat atata timp,omitand cu desavarsire esentialul.Am facut lucrul de care tot am incercat sa ma feresc.
Si cand am dat fata in fata cu ceea ce credeam euca am obtinut,m-am speriat.Am dat inapoi.Nu pentru asta luptasem.M-am aruncat in gol de bunavoie,uitand de franghia ce trebuia sa ma opreasca din cadere.Si am cazut.Si da,doare.
Acum nu stiu ce doare mai mult,faptul ca ma cazut sau ca am cazut aiurea?faptul canu era ceea ce visasem,ca ma inselasem, sau ca s-a terminat inainte de a fi inceput?
Da,acum inteleg ce desavarsire ideea fericirii iluzorii.
Dar,draga S trebuie sa iti multumesc ca ai fost pentru mine sursa emotiilor,a unei bucurii efemere, ca in final mi-ai aruncat in fata naivitatea ce ma caracterizeaza,ca m-ai facut sa vad cat de repede m-am aprins si ce usor m-am transformat in cenusa,fara ca macar sa fi ars pentru o finalitate concreta…
merci inca o data…a si da!gata am inteles….s-a terminat..:)

Da…e intr-adevar ciudat…sa ai in fata lucrul pe care ti l-ai dorit atat de mult si care pare ca deodata isi pierde tot farmecul…ai ajuns la el si brusc intelegi ca nu e asa cum il vedeai…da…era doar o iluzie,era doar o frantura ceea ce ai reusit sa surprinzi si ceea ce mai apoi te-a pasionat…si mai apoi dezamagirea…sa afli ca ceea ce ai visat e cu totul altfel…sa te desprinzi asa de repede de un vis e uneori destul de dureros…poate ar trebui sa nu ne mai agatam orbeste de toate franturile…poate mai inainte sa ne facem sperante ar trebui sa privim mai putin la frantura ce ne-a furat si mai atent la intreg…sau poate ca ceea ce ne atrage e chiar lupta pentru a ajunge la ceea ce credem ca vrem…o data obtinut…isi pierde farmecul,stralucirea,tot ceea ce ne-a atras..sau mai bine zis am castigat lupta,cu noi, cu ceilalti…si departe de a simti satisfactia corespunzatoare ne simtim dezamagiti…de ce nu e atat de maret pe cat lupta pe care eu am dus-o?oare nu e si asta tot o parte a mandriei omului?…sa fim seriosi pe toti ii putem auzi spunandu-si ca merita ceva mai bun…se poate vorbi deci de o iubire de sine evidenta…pentru fiecare dintre noi[ori cat am incerca sa negam]cea mai importanta persoana este “EU” si atunci poate ar trebui sa nu ne mai mire dezamagirea pe care o simtim,poate daca am fi mai modesti ar trebui intai sa vedem cat de mult le oferim noi celor din jur si mai apoi sa avem pretentia sa primim atat de mult….si totusi de cand un zambet, o imbratisare,un cuvant cald simbolizeaza atat de multul de care avem nevoie pentru a fi fericiti…?!